ajmtem
Ziua Energiei și Velo Maratonul „Eco Energy”

Velo Maratonul „Eco Energy” este o inițiativă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu, în parteneriat cu Proiectul Convenția Primarilor-Est în Moldova. 

 

Trei velo maratoane au fost organizate concomitent cu Ziua Europei în 2021, în trei localități semnatare ale inițiativei europene Convenția Primarilor, cu implicarea autorităților locale - Strășeni, Vorniceni și Lozova și cu sprijinul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene. 

 

În total, la prima ediție, au participat peste 150 de locuitori, cu vârste cuprinse între trei și 67 de ani.

 

Pe trasee prestabilite, participanții au purtat pe spate mesaje tematice ale evenimentului: „Eu plantez copaci”, „Sting lumina după mine”, „Vreau panouri solare pe casă” etc.

 

Velo maratonul a fost organizat Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, în cadrul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE).


În 2022, primăriile Lozova și Vorniceni au continuat și desfășurat evenimentul după același concept, care s-a bucurat de mare priză la cetățeni, de la bun început. Cu sprijinul Suediei, au fost oferite diplome celor mai activi participanți.

Ajmte