Copaci, plajă, mormane de gunoi, muște, putoare, veceuri improvizate, covor de șervețele din hârtie și umede, iar printre ele, zeci și uneori sute de mașini, corturi și oameni cu multă voie bună, cu grătare pe foc și cu boxe pentru petreceri pornite la maxim.
Astfel arată în sezonul cald plaja de la Dumeni (raionul Râșcani), o localitate aflată pe malul Prutului, în zonă de frontieră, protejată de stat, la nici 30 m distanță de gospodăriile oamenilor. Este o situație care durează de zece ani, de când a fost dată jos sârma ghimpată, dar care s-a agravat în ultimii trei, odată cu interdicțiile pandemiei pentru călătorii.
Ajunși la limită, pe 21 august 2021, peste 100 de localnici au depus o petiție la Primăria Comunei Duruitoarea Nouă din care fac parte. Însă deocamdată niciun răspuns. Primarul a declarat că soluționarea problemei nu ține de competența sa.
Totuși, în martie, anul curent,( 2021) Consiliul Raional Râșcani a publicat documentul unei decizii de „facilitare a procesului de creare a unei zone de agrement în micro-regiunea Costești-Dumeni”. La rândul său, primarul comunei, Dinu Dlujanschi, a admis în cadrul unui interviu pentru Ecopresa, că statutul de zonă de frontieră a plajei poate fi cedat în favoarea unei zone de agrement.
După demersul repetat prin care am cerut de la Ministerul Mediului al Republicii Moldova (MM) să răspundă solicitărilor Petiției de încetare a agrementului distrugător din Dumeni (Râșcani), am fost invitate la ședința de lucru pe acest subiect, la minister .
Au participat reprezentanți ai MM, inclusiv, Doamna Iordanca-Rodica Iordanov, secretară de stat, reprezentanți ai Inspectoratul Pentru Protecția Mediului, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Agenția "Apele Moldovei", Agenția Proprietății Publice.
Rezumăm:
Legislația (este învechită ) – Deși LEGEA Nr.440 din 27-04-1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă spune că activitățile de agrement sunt interzise, au fost păreri că este o lege învechită. Limitarea accesului turiștilor în zonă nu a fost susținută.
Statutul (nu-i clar cine răspunde de gestionarea zonei): Încă nu este o claritate cui aparține teritoriul și cine are obligația să-l gestioneze. Istoria e foarte lungă și încurcată. Au fost date indicații să se clarifice problema și să se atribuie un statut clar zonei până la începerea sezonului estival.
Gunoiul (va fi stabilită o soluție până la sezonul estival): După ce va fi identificat/stabilit gestionarul zonei, respectiv, cine-i răspunzător și care e modalitatea de gestionare a deșeurilor pe plaja improvizată.
Valoarea biodiversității și ecosistemelor din zonă (când se vor face studiile, va fi luată în calcul. Dar bani și timp pentru studii încă nu-s): Momentan, Ministerul Mediului nu are posibilitatea să efectueze un studiu care să stabilească valoarea de mediu a zonei. Orice organizație de mediu este binevenită să participe și să contribuie în acest sens.
Digul: S-au dat indicații să se găsească o soluție pentru a limita accesul mașinilor pe digul de protecție
P.S. Am convenit ca la următoarele ședințe să participe și alți specialiști din sectorul guvernamental și neguvernamental.